1994, Adelaide. Schumacher și Hill se încleștau și imensa tensiune a deciderii titlului se disipa subit. Undeva în România, un băiețel vedea pentru prima oară transmisia prin cablu a Eurosport și țopăia de bucurie, spre mirarea părinților.

1998, 30 octombrie. Băiețelul își pune conștiincios ceasul să sune pentru a doua zi, chiar dacă era duminică. Părinții se trezesc pe la 8, mult prea târziu pentru a mai aduce o alinare copilului în lacrimi. La prânz, PRO TV-ul dă cursa în reluare, iar micuțul se uită din nou, poate-poate destinul nu va fi la fel de crud ca dimineață…

Anii trec, posterele cu formații trecătoare dispar, fiind înlocuite cu imaginile eroilor în mașini strălucitoare. Duminica, băiețelul arestează telecomanda pe la ora prânzului și o ține strâns vreo două ore. Lunea, același ritual – cu ghiozdanul în spate, un mic ocol pe la chioșc și banii de covrigi se duc pe ziar. Oare cum au văzut oamenii mari întrecerea? Ce au remarcat ei și un copil n-avea încă agerimea să observe?

Sertarele camerei se umplu cu articole decupate, postere, calendare, pagini smulse din reviste de auto insuficient de generoase cu motorsportul. Copilul recitește de sute de ori Speed și Pole Position, apoi crește și intră în lumea bună cu F1 Racing Romania.

Cele două ore tot la două săptămâni nu mai sunt de ajuns. Nu s-a întrebat niciodată dacă bebelușii sunt aduși de barză, dar tare l-a frământat de unde-i vin eroii, unde se școlesc înainte de a fi aruncați în Circus Maximus. Și apoi unde se duc cei ce au trăit doar în vâltoarea vitezei? Formule inferioare, turisme, GT-uri… micuțul devine o enciclopedie ambulantă.

Nebunia vitezei migrează rapid și înspre temerarii pe două roți, apoi pe alte suprafețe decât linele limbi de asfalt…

Ceva se pierde pe parcurs. Idolii copilăriei dispar și odată cu ei partizanatul și subiectivismul. Tânărul tot asimilează fapte și statistici, păreri din ce în ce mai avizate, se înclină în fața marilor jurnaliști de ieri și de azi. Este dezamăgit de cei din jur care nu sunt la fel de absorbiți de pasiunile lor.

Și-i caută pe ai lui, pe cei atinși de același microb. Sunt sute, mii, cei ce se afiliază grupurilor specializate doar în țara lui. Și mulți alții or fi în lumea largă. Motorsportul este un microunivers în toată regula, cu bine și rău, cu onoare și trădare, cu eroi și demoni, cu fapte de vitejie și rutină.

Printre ai lui se simte bine. Se simte inspirat. Nu ia condeiul în mână, că-s alte instrumente acum, dar se pune pe scris.

Aceasta ar putea fi povestea oricăruia din colectivul nostru redacțional.

We’re one, but we’re not the same, spunea Bono acum mai bine de douăzeci de ani. Sintagma se aplică perfect echipei noastre, un melanj de rigori inginerești și boemie artistică, de verticalitate și spirit analitic, de interese divergente în diverse discipline motorizate, ce converg în acest demers unitar și temerar, numit de astăzi PitStops.

Dincolo de misiunea de informare, scopul acestui proiect jurnalistic este de a clădi o cultură de motorsport în rândul pasionaților de ocazie și de a oferi noi perspective celor pricepuți. Pe fondul tabloidizării presei, reacționăm printr-o deosebită atenție la detalii, prin calitate și aport personal al redactorilor.

Acest PitStop nu e contracronometru, nu se înscrie în cultura de fast-food și fast-living. Personalul nostru nu vă va servi cu shot-uri de 3 rânduri sau cu titluri bombastice, care vă sfidează capacitatea intelectuală. Nu ne camuflăm articolele într-o pădure ecuatorială de pop-ups și vă lăsăm libertatea de a da click când și unde doriți.

Astăzi oferim publicului românesc ceea ce nu are momentan: un portal profesionist dedicat motorsportului. Scris de pasionați, pentru pasionați. Astăzi oferim ceea ce ne-ar fi plăcut nespus să primim și noi când eram copii.

Cu o plecăciune, în viteză maximă, ai voștri:

Ionuț, Dan D., Flavius, Valentin, Mihai, Liviu, Tiberiu, Paul, Dan S., Horațiu, Dragoș.

Și copilul care nu voia să vadă pe nimeni după Suzuka 1998.