Discuțiile amicale despre sport ajung adesea în sfera unui what could have been?  de care analiștii cu greutate se feresc, dar pe care uneori îl și condamnă. Astfel, se crează o falie de optică și de comunicare între spectator și jurnalist, care induce o distanță în același mod în care elitismul cultural și limbajul voit ermetic îndepărtează omul de rând de manifestările intelectuale.

Dacă n-avea probleme la cutie din turul 5, favoritul meu avea ritm destul de bun pentru a urca de pe 17 pe 2.

Hakkinen ar fi câștigat clar acele curse din 2001 în care a rămas blocat pe grilă din cauza traction control.

Dacă erau materialele de acum în 1994, mașina lui Hill ar fi rezistat impactului cu Schumi.

Dacă Sainz mai rezista 500 de metri în Țara Galilor…

Acestea sunt genul de imbolduri inițiale care dau naștere dialogului, polemicii sau analizei la nivelul omului din pub, cel invocat adesea de FIA, dar neglijat de fiecare dată în raport cu interesele comerciale (spre deosebire de organizatorii DTM). Mulți dintre cei din pub s-au mutat ulterior cu opiniile lor pe forumuri sau pe grupuri de Facebook, unde-și poartă discuțiile amicale sau războaiele închipuite, fiecare după puteri, personalitate și, ocazional, argumente.

Jurnaliștii sportivi în general și cei de motorsport în particular, au căpătat obiceiul de a privi cu dispreț aceste discuții cu accente ușor naive, ale unor mase de oameni care privesc cursele doar ca o formă de entertainment și nu simt nevoia să citească reviste, să se documenteze referitor la aspectele tehnice sau să renunțe la perspective nuanțate și părtinitoare. Această polarizare și distanțare a celor ce transmit informația de cei cărora li se adresează este nocivă pentru ambele părți – îndepărtează oamenii de fenomen și scad tirajele/traficul inițiativelor jurnalistice.

Nu consider că jurnaliștii trebuie să își transforme scriitura în funcție de nivelul mediu al publicului, ci trebuie să o mențină la nivelul cel mai înalt de documentare și stil. Însă, ca oameni, este extrem de constructiv să apleci urechea la ce se vorbește pe stradă sau pe net, să comentezi sau să scrii articole cu un ochi pe comentariile dintr-un grup specializat de pasionați. Sigur, ideile utile vor fi bine ascunse într-o puzderie de comentarii nefolositoare sau glumețe, însă nimic bun nu se obține atât de facil.

În acest sens, cursa de 24h de la Le Mans a fost un exemplu grăitor, prin demersul nostru de a vă prezenta desfășurarea integrală a cursei în live-text. Cam ca la ciclism, durata întrecerii permite și chiar obligă uneori la găsirea unor informații colaterale, motiv pentru care am stat cu un ochi pe Twitter și cu altul pe comentariile fanilor români. Și nu ne-a părut rău deloc să asistăm la un recital al lui dacă și cu parcă.

Dacă nu abandona subit Toyota #7? Dacă nu era accidentul, ar fi câștigat Audi #3, pe fondul problemelor colegilor de pe #2 și #1? Dacă ar fi abandonat și Toyota #8 atunci, prindea Rebellion un podium nesperat? Parcă ar fi meritat mai mult Porsche…

La MotoGP – aceeași poveste, amplificată de marea susținătorilor lui Vale: dacă ar fi căzut Marquez în urma atacului hazardat al lui Pedrosa? Parcă totuși n-ar fi meritat Rossi să moștenească o victorie și parcă se profilează un asalt al lui Marquez la recordul de 10 victorii consecutive al lui Mick Doohan (1997). Dar dacă Rossi (cine altul, conform opiniei generale și generaliste) nu e de acord la Assen?

Acesta trebuie să fie obiectivul pe termen scurt și mediu al jurnalistului de calitate – să nu se izoleze. Să iasă la o bere cu pasionații, să se implice în discuții online fără să le ia personal. Cu alte cuvinte, să-l smulgă pe omul de rând din ghearele tabloidelor și ale presei la comandă, prin exemplu personal și implicare, propunându-i un răspuns de calitate la întrebările și curiozitățile sale.

E un trend general în orice domeniu – competențele, inteligența și buna documentare au nevoie de completarea unui set de abilități sociale, căci vremea aspirațiilor demiurgice și a geniilor ascunse pare să fi apus, iar în epoca ferventă a comunicării, certitudinile și verdictele sunt mereu potențate de un dacă și un parcă.