De zeci de ani ne confruntăm adesea cu una dintre cele mai sâcâitoare întrebări din motorsport: cât contează pilotul în raport cu materialul de concurs. Diverși se hazardează în a da procente exacte, în a cuantifica forțat factori fiziologici, psihologici și, până la urmă, esența umană.

Cât de mare este plusul adus de un pilot ca Hamilton? Simplu: nu este o valoare fixă. Poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de gândurile ce-l cuprind în fiecare moment al unei curse, de curba sinusoidală a încrederii în care trebuie să privim (fără a cădea în patima can-canului) și partea extrasportivă, care l-a marcat profund în abordarea curselor în trecut. Dar ce plus aduce Lewis echipei, stimulându-și colegul de echipă să scoată ce are mai bun și să se auto-depășească pentru a nu fi depășit de celălalt?

Același lucru se poate afirma și despre perechea Red Bull, unde ștacheta ridicată de palmaresul lui Vettel a reprezentat cea mai bună motivație pentru ca Ricciardo să progreseze, fără a-și pierde din prospețimea caracterului său aparte. La Ferrari am servit o porție mult prea mare de caracterizări cu ice and fire, când adesea Alonso este cel rece ca gheața, imperturbabil tur de tur, până la o clasare finală mult peste nivelul monopostului. Kimi, în schimb, se aprinde prin radio de fiecare dată când ceva nu-i este pe plac, ultima dovadă fiind strigătul disperat după mai multă putere pe finalul cursei austriece.

Refrenele repetitive ale presei n-au fost bune de nimic în cursele de GP2, unde au triumfat Nasr, cel ce nu depășește pe nimeni și Cecotto, cel ce câștigă doar la Monaco. În GP3, echipa Carlin care nu este la nivelul ART sau Arden a mai bifat două succese pe Red Bull Ring, în timp ce singurele echipe campioane ale seriei nu au nicio victorie în 2014.

Max Verstappen, cel aruncat prea devreme în groapa cu lei a Formulei 3, a realizat performanța cea mai strălucită din carieră. Fără vreo plecare din pole, el a ajuns de fiecare dată lider la prima trecere prin șicana Les Combes, apoi a controlat un ecart de maxim o secundă față de cel mai apropiat rival, a gestionat și câte o neutralizare, triumfând în toate cele trei manșe, în ciuda dezavantajului tehnic dat de motoarele Volkswagen. Mașina ce îl trădase în 6 din primele 12 curse nu i-a mai jucat feste, iar olandezul bate la porțile afirmării după ce a dominat pe traseul care cerne valorile.

Pe plaiuri clujene, terminatorul Francois Delecour a defilat, fiind responsabil cu spectacolul atât prin evoluțiile sale pe probe, cât și prin stimularea concurenței, prin aducerea altul pilot de clasă mondială, Manfred Stohl, dar și prin upgrade-ul tehnic acordat promițătorului tânăr Raul Badiu. Delecour impresionează și în afara pistei, evitând aluziile grobiene, ca un adevărat domn.

Vă recomand să mergeți la etapele viitoare (Bacău, Iași, Harghita) și să-i observați pe piloți cum se comportă în parcul de service. Manfred Stohl căra și monta roțile cot la cot cu tehnicienii, în timp ce pseudo-vedete autohtone se răsteau din fotoliu. Și nu era nevoie să vină Francois și Manfred pentru a ne da lecții de comportament sau de pregătire fizică și tehnică, dat fiind că am avut mereu și piloți civilizați, precum Bogdan Marișca.

O mențiune specială pentru factorul uman ce nu se vede în imaginile TV și despre care nu se scrie în ziare. Orice eveniment sportiv nu iese bine fără implicarea deosebită a unor oameni pasionați, iar etapa clujeană a fost rezultatul unui efort remarcabil din partea lui Horațiu Călugăr, căruia îi mulțumim pe această cale. Echipa Pitstops a fost prezentă pe tot parcursul raliului și a ținut la curent cititorii cu update-uri la cald, pentru care suntem recunoscători ofițerului de presă al raliului, Irina Mancaș.

Pe piste, la boxe sau în birouri, munca acestor oameni este necuantificabilă, la fel ca pasiunea. Într-un mediu atât de tehnic, în goana pentru sutimi și poziții, lăsăm puțin deoparte cifrele și prejudecățile. Mergem la esență, la concentrarea de talent și elan creator, în care nu doar rezultatul contează, ci și felul în care a fost atins.