Ferrari au dominat copios sezonul 2002, cei de la McLaren fiind nevoiți să se mulțumească cu o singură victorie și cu locul al treilea la constructori. Ron Dennis și Adrian Newey au sunat adunarea și au ales calea radicală spre progres pentru 2003. Însă nimeni nu s-a așteptat la ceea ce a urmat, conform cronologiei faptelor de mai jos.
21 iulie 2002 La Magny-Cours, Michael Schumacher profită de o eroare pe final de cursă din partea noului recrut McLaren, Kimi Raikkonen, care alunecă pe uleiul lăsat de Allan McNish în virajul Adelaide. Germanul își asigură matematic titlul mondial, în ultimul sezon cu sistemul de punctaj 10-6-4-3-2-1. Nimeni nu a mai câștigat campionatul cu atâtea etape rămase de disputat (6). Astfel, inginerii tuturor echipelor au câștigat cam jumătate de sezon pentru a se concentra deja pe anul următor. Chiar dacă Bridgestone domina alături de Ferrari, era tot mai evidentă superioritatea gumelor produse de Michelin. Șeful echipei de design Arrows, Mike Coughlan, este adus sub comanda lui Newey pentru a întări echipa tehnică.
3 octombrie 2002 Adrian Newey declară înainte de ultima cursă a anului că echipa McLaren va folosi aceeași mașină în primele trei curse ale anului următor, debutul revoluționarului MP4/18 fiind anunțat pentru etapa de la Imola, prima pe tărâm european. Ferrari procedase la fel, din rațiuni de fiabilitate, la începutul lui 2002 și vor amâna introducerea noii mașini și în 2003. Newey recunoștea că astfel, șansele la campionat scădeau, dar afirma că, pentru moment, “victoriile sunt mai importante”.
23 ianuarie 2003 Kimi Raikkonen încheie testele de la Valencia cu cel mai bun timp în ultima zi, după ce și David Coulthard realizase timpi excelent la Barcelona, cu 10 zile în urmă. Cei doi rulau cu o evoluție a modelului MP4/17 din 2002.
26 martie 2003 După ce McLaren a câștigat ambele curse din debutul sezonului, prin Coulthard (Australia) și Raikkonen (prima sa victorie, Malaezia), Pedro de la Rosa zboară în testele de la Barcelona pe un model hibrid, MP4/17 cu multe componente de pe viitoarea mașină MP4/18. Spaniolul este uluit de ritmul mașinii, cu care coboară sub 1’16”. Coulthard declară că n-are niciun reproș în ceea ce privește performanța, dar că mai este mult de lucrat la fiabilitate. Totodată, mașina nu uzează foarte tare pneurile Michelin, conform scoțianului.
9 aprilie 2003 McLaren învinge și în celebrul Grand Prix brazilian, însă Jordan câștigă apelul și Fisichella obține triumful la masa verde, iar Raikkonen cade pe locul secund. O operațiune excelentă, totuși, dat fiind că rivalii de la Ferrari au abandonat la Interlagos. Alex Wurz domină testele de la Paul Ricard într-un monopost cu tot mai multe componente noi.
15 aprilie 2003 Se apropie weekendul de la Imola, iar McLaren confirmă folosirea în continuare a modelului MP4/17D, precizând că noua mașină va fi introdusă “în următoarea lună, odată ce se va dovedi mai rapidă și mai fiabilă decât cea actuală”, conform spuselor lui Martin Whitmarsh. Dacă viteza era evidentă în teste și simulări, problemele tehnice continuau departe de ochii lumii. După cursa din San Marino, Ron Dennis, un fin tactician al cuvintelor, folosește tehnica pașilor mărunți și mai împinge termenul:
Nu vom veni cu noua mașină până după cursa din Canada (20 iunie).
2 mai 2003 David Coulthard simte că McLaren pierde teren, odată cu introducerea noului monopost Ferrari F2003-GA și declară public că echipa trebuie să se grăbească să vină cu noua mașină. Diplomatul Ron contrează subtil, afirmând că evoluția MP4/17D nu va fi încetinită între timp.
20 mai 2003 McLaren oferă publicului primele imagini cu noul monopost. Cuvântul radical nu este doar o găselniță de presă, ci ilustrează perfect desprinderea de conceptul anterior. Newey o descrie:
Acesta este primul monopost gândit în funcție de pneurile Michelin. Am realizat un pachet mai compact, cu o bună eficiență aerodinamică și cu un centru de greutate foarte jos. Acum dorim să armonizăm latura mecanică și cea aerodinamică. Am readus în actualitate idei și am integrat idei din vechiul Leyton House.
Wurz este primul care conduce MP4/18, însă Kimi Raikkonen realizează timpi comparabili cu un MP4/17D în cele patru zile de teste de la Paul Ricard. Oficialii echipei anunță un posibil debut al mașinii pentru etapa de la Nurburgring (29 iunie). Între timp, Michael Schumacher ajunge la 3 victorii consecutive după A1-Ring și suflă în ceafa liderului la general, Raikkonen (40-38p).
5 iunie 2003 Piloții titulari, Coulthard și Raikkonen, parcurg primii kilometri cu noul monopost, iar impresiile sunt pozitive. Newey declară că mașina va fi cu siguranță folosită și în prima parte a sezonului 2004. În ziua următoare însă, Raikkonen suferă un accident serios, iar echipa consideră că la origine a fost o greșeală de pilotaj.
MP4/18 era puternic influențat de viziunea lui Coughlan, care milita pentru conceptul chilei duble. Pe modelul lui Colin Chapman, echipa tehnică condusă de Newey și Coughlan avea obsesia reducerii greutății, pentru a putea distribui convenabil cât mai multe kilograme de balast. Vizual, se remarca soluția inedită a nasului lung și îngust, cu aripa prinsă de botul mașinii cu montanți foarte scurți. Newey a reluat ideea de la prima versiune Williams FW16 (1994), cu aripa fixată în fața nasului.
17 iunie 2003 La Jerez, Alexander Wurz distruge șasiul MP4/18 ce abia fusese refăcut. Dat fiind că în acea vreme testele erau permise mai mereu, șefii de echipă agreaseră să introducă o interdicție doar pe perioada verii (21 iulie – 1 septembrie). Implicit, zvonurile din presa germană deja susțineau că noul McLaren nu va concura mai devreme de Monza (14 septembrie). Între timp, Kimi Raikkonen era în continuare implicat în lupta pentru titlu.
De remarcat faptul că Newey experimenta pentru prima oară efectele blown diffuser pe MP4/18. Problemele de răcire au silit însă echipa tehnică să revină la evacuările orientate în sus, însă dimensiunea redusă a radiatoarelor acestui design compact rămânea un handicap din acest punct de vedere. Noul motor Mercedes FO 110P era mai puternic, însă necesita o răcire superioară, fiind totodată fragil în faza inițială de dezvoltare.
26 iunie 2003 Problemele continuă: șasiul MP4/18 nu trece de crash-testul obligatoriu al FIA. Ron Dennis, maestrul ocolirii subiectelor, preferă să iasă cu declarații legate de orice altceva, vorbind despre nevoia ca David Coulthard să livreze performanțe mai bune, precum o face deja colegul său Kimi.
12 iulie 2003 Situația arată bine în teste, cu Wurz pe primul loc în tabelele cu timpi, iar conducerea Mercedes apără deciziile McLaren. Norbert Haug este politically correct. Șase zile mai târziu, al doilea crash-test are același rezultat: MP4/18 nu trece. Ron Dennis sfidează logica performanței, jucând cartea fiabilității:
Dacă avem șanse tot mai mari și campionatul e strâns, vom mai amâna debutul noii mașini.
27 august 2003 Surse din Germania afirmă că dezvoltarea MP4/18 a fost înghețată pe final de sezon, McLaren fiind concentrați pe monopostul actual, MP4/17D, cu care Raikkonen se bate la titlu.
Problemele de supraîncălzire nu erau însă legate doar de relația dintre șasiu și motor. McLaren a inovat în planul cutiei de viteze, printr-un aliaj foarte ușor de titaniu și materiale compozite care nu rezista însă la temperaturi înalte. Wurz a condus într-o zi 330km, fiind oprit de o delaminare completă a cutiei de viteze, la o temperatură internă de 120 de grade!
11 octombrie 2003 Cu o zi înainte de finala de la Suzuka, unde Kimi încă păstra șanse la titlu, Ron Dennis vorbește deja despre debutul MP4/19 înainte de sfârșitul anului calendaristic. După doar două săptămâni, vorbele se adeveresc și mașina debutează la Valencia.
MP4/18 va fi consființită istoriei și nu va concura niciodată, fiind însă primul pas într-un ciclu de dezvoltare remarcabil, al cărui top performer avea să fie modelul MP4/20, folosit în anul 2005. Strict estetic, profilul monopostului este însă impresionant, iar soluțiile tehnice au condus la mari succese ulterioare, atât pentru echipa din Woking cât și pentru viitoarele mașini desenate de Adrian Newey.
Machete Formula 1 Romania prezintă la scara 1/18 modelul McLaren Mercedes MP4/18 testcar 2003 descris mai sus, în varianta pilotată de Kimi Raikkonen, cu numărul 6 pe monopost. Acesta este produs cu licență de Minichamps și vine în ambalajul original al producătorului. Prețul este disponibil la cerere.
Pentru o comparație vizuală, vă prezentăm imagini și cu modelul MP4/17 din 2002 (#3 David Coulthard).