În limba zulu, Kyalami înseamnă „casa mea”. Astăzi, la Johannesburg, casa motorsportului din Africa de Sud va fi scoasă la licitație, iar destinația terenului va fi ulterior schimbată. File importante de istorie au fost scrise aici, iar povestea traseului de la Kyalami pare să se fi sfârșit.
Africa de Sud, actualmente absentă din calendarele competițiilor de nivel înalt, are o bogată istorie în motorsport. Încă dinainte de război, numele grele din Europa au făcut deplasarea la East London, pe traseul stradal Prince George (1934-1939). Mașinile de Formula 1 au revenit în 1960, pe variante ale aceluiași traseu, iar în 1967 cursa a fost mutată pe un circuit propriu-zis, în provincia Gauteng: Kyalami.
Prima ediție a cursei a fost marcată de performanța deosebită a localnicului John Love, care a ratat victoria pentru puțin, fiind nevoit să treacă pe la boxe pentru un splash-and-dash, cu 7 tururi înainte de final. Succesul i-a revenit mexicanului Pedro Rodriguez, însă tot plutonul a fost plăcut impresionat de layoutul acestui traseu rapid și exigent. În anul următor, Jim Clark avea să obțină ultimul succes din carieră aici, iar în 1970, traseul de la Kyalami a fost scena cântecului de lebădă al lui Jack Brabham, victorios la vârsta de 44 de ani. Momentele frumoase și cele de coșmar au alternat în anii ’70, cu victoria de debut a lui Mario Andretti (1971) și cea a localnicului Jody Schekter (1975), umbrite de accidentele lui Peter Revson (1974) și Tom Pryce (1977). Marele Premiu al Africii de Sud a continuat până când contextul politic din 1985 a impus drastice sancțiuni țării, iar Formula 1 și-a luat bagajele, în așteptarea unor vremuri mai bune.
Caravana a revenit în 1992, însă a găsit complet altceva la Kyalami: traseul fusese modificat aproape în întregime, fiind schimbat chiar și sensul de rulare. Traseul rapid și plăcut fusese înlocuit cu un circuit de buzunar, cu linii drepte foarte scurte și, implicit, posibilități extrem de reduse de depășire. Mașinile dominatoare Williams au mărșăluit spre victorie în 1992 (Mansell) și 1993 (Prost), însă caracterul anost al pistei și falimentul organizatorilor a făcut ca în 1994 să nu se mai vină la Kyalami. Întrecerea din 1993 va rămâne în istorie ca fiind una dintre puținele ocazii în care Senna, Prost și Schumacher au purtat un aprig duel în trei, lăsând posterității imagini memorabile.
Motomondialul a venit la Kyalami trei ani la rând (1983-1985), cu victorii pentru Spencer și Lawson. În 1992 s-a revenit la Kyalami, unde au triumfat Jorge Martinez Aspar (125cc), Max Biaggi (250cc) și John Kocinski (500cc). Africa de Sud a mai fost gazda competițiilor pe două roți pe traseul Phakisa Freeway (1999-2004), unde Valentino Rossi a obținut celebra victorie în prima cursă cu Yamaha, după ce părăsise atotputernica structură Honda. Alte nume importante ce s-au impus la Phakisa ar fi Garry McCoy, Daijiro Kato sau adesea uitatul Manuel Poggiali.
Revenind la Kyalami, ultima mare competiție ce a poposit aici a fost mondialul de Superbike, în 2009-2010. Acum, complexul sportiv este scos la licitație. Pe 6 iunie se anunțase că nu va exista un preț minim, însă decizia unui tribunal a impus un barem de 200 milioane de Rand (circa 20 mil $). Casa de licitații este convinsă că pragul va fi depășit, dată fiind valoarea acestui teren de 72 de hectare din zona de nord a orașului Johannesburg.
Interesele rechinilor imobiliari vor face așadar o nouă victimă în scurt timp, iar traseul de la Kyalami va rămâne doar o amintire. Totuși, putem spune că răul cel mare a fost făcut acum cincisprezece ani, când s-a decis distrugerea vechiului circuit. Noul traseu de buzunar a apărut tot din dorința de a mai răpi câteva zeci de hectare din complexul sportiv, spre a le folosi în alte scopuri. Căzut în uitare de mulți ani deja, el va dispărea acum de tot.