În 1984, Prințul Leopold al Bavariei termina al patrulea în prima cursă DTM din istorie, la volanul unui BMW 635CSi. La treizeci de ani distanță, am avut onoarea de a petrece o după-amiază la povești cu alteța sa regală la Spielberg. Apoi am trecut de la teorie la practică, urcându-mă în legendarul E24 condus de prințul Leopold – un moment sublim pentru nostalgicul din mine, purtat pe dealurile fostului Osterreichring de distinsul și abilul ambasador actual al constructorului german BMW.

Interviu exclusiv cu Prințul Leopold al Bavariei – partea a II-a

Interviu exclusiv cu Prințul Leopold al Bavariei – partea a III-a

Alexandru Șiclovan: Mulțumesc pentru că ne-ați oferit această ocazie de a sta de vorbă. Povestiți-ne despre cum a început totul. Era cineva din familie pasionat de curse?
Alteța Sa Regală Prințul Leopold al Bavariei: Nu, nu, pentru că eu m-am născut într-un castel de lângă Munții Pădurea Neagră, în apropiere de Freiburg, numit Umkirch. Acest castel a fost primit cadou de Josephine de la Napoleon, era un castel de vânătoare. Cumva, a ajuns în proprietatea familiei. Mama mea este o Hohenzollern-Sigmaringen.

AS: Dinastia regilor noștri.
ASR Leopold: L-am cunoscut pe Carol al II-lea, care trăia cu (n.r. Elena) Lupescu la Estoril. Am fost și eu acolo, țin minte că era un mare fumător. Revenind la castelul unde m-am născut în 1943, în jurul său era un mare parc. În 1948 a început pasiunea mea pentru mașini. La acea vreme erau mașini ca Volkswagen, micile Opel P4. Aveam șoferi cărora le spuneam că aș vrea să conduc un VW prin parc. Eram prea mic să ajung la pedale, așa că stăteam în poala șoferului și doar viram. M-am simțit foarte confortabil, iar cum parcul nu era asfaltat am început să mă învârt puțin, să simt mașina. Apoi, pe la 11 ani eram deja mai experimentat, eram destul de mare să ajung la pedale și i-am spus șoferului să mă lase singur.

AS: Erați suficient de puternic la 11 ani, dat fiind cât de greu se schimbau vitezele și se vira cu acele mașini?
ASR Leopold: Da, sigur. De la 5 la 11 ani am învățat cum se mânuiește mașina, ambreiajul, tot. I-am cerut cheile și n-a vrut să mi le dea, de frică să nu fac vreo prostie greu de explicat alor mei. Așa că i-am oferit 50 de țigări, era un mare fumător. Așa mi-a dat cheia. Poți să-ți imaginezi cum era la 11 ani să stai singur într-o mașină? Era fantastic.

AS: Nici măcar n-a stat în dreapta?
ASR Leopold: I-am spus că vreau să merg de unul singur. Așa de bine m-am distrat că mă și vedeam pilot. Alții vor să piloteze avioane, eu voiam să fiu pilot de curse. Unchiul meu era și el pilot, dar nu mergea în curse mari, doar în ceva local.

AS: Pe ce mașini concura?
ASR Leopold: Porsche 356. Foarte frumoasă mașină. Așa am devenit din ce în ce mai interesat de subiect, iar bunicii mi-au dat cadou de crăciun la 12 ani un Goggomobil de 250cmc, cu 4 viteze, viteză maximă de 70-80km/h. Mi se părea fantastică la acea vreme, dar nu puteam merge pe drumuri publice, doar în grădină. Problema era că grădinarul trebuia să vină mereu din urmă să astupe urmele unde mă răsuceam eu. Era foarte distractiv. Tot cu mașina asta am avut primul meu accident, pe un drum privat ce ieșea din pădure înspre o fermă de vaci. Vacile traversau drumul în fiecare dimineață, însă eu știam foarte bine acest drum. Într-un viraj de stânga am venit tare și m-am trezit că alunec pe bălegarul lăsat de vaci. M-am dat peste cap cu mașina și am aterizat în câmp.

AS: Ați avut de dat explicații apoi…
ASR Leopold: Mi-am cerut scuze că am mers prea tare, apoi am scos toba de eșapament pentru că nu era destul de zgomotoasă mașina. Poate am câștigat și vreun cal-putere așa. Îmi era tot mai clar că asta vreau să fac în viață. Am ajuns la 22 de ani și m-am apucat de viteză în coastă, deoarece era cea mai ieftină variantă, făceai două urcări și asta era tot. Aveam un Opel Kadett cu care nu prea făceam față, așa că le-am cerut părinților bani. N-au vrut să-mi dea, mi-au tot spus cât este de periculos. În timpul studiilor lucram totodată la un dealer auto, iar din banii câștigați mi-am luat acel Kadett și i-am pus două carburatoare, i-am scos toba și era atât de zgomotos încât am și acum poze cu oameni care-și acopereau urechile când plecam în urcare. N-aveam nicio șansă, mai sus de locul al zecelea n-am urcat, dar restul erau mult mai avuți, veneau cu mașinile pe platformă, iar eu veneam cu mașina mea de zi cu zi. Vreun an am tot încercat să o conving pe mama că asta vreau să fac în viață, iar ea tot nu a vrut să-mi dea bani de mașină. Așa că m-am dus la unchiul Fritz și i-am spus ce vreau. M-a întrebat ce mașină vreau și i-am răspuns: Mini Cooper. Un Mini Cooper S era cea mai bună mașină pentru viteză în coastă atunci, foarte mică și manevrabilă.

AS: Era și foarte populară pe atunci, în anii 60.
ASR Leopold: Da, era în 1965. Costa 22.000 mărci la acea vreme. I-am spus unchiului meu că o să am sponsori cândva care-mi vor da banii înapoi ca să-i returnez. Cu mașina asta am devenit de două ori vicecampion la coastă, iar englezii au început să se intereseze de mine și mi-au spus că mă vor ca pilot de uzină pe Mini Cooper. Așa a început cariera mea. Dar trebuie să-ți spun o poveste amuzantă cu vechiul Kadett. Eram la o cursă pe circuit, pe un aeroport. Am văzut că adversarii aveau scaune speciale de curse, dar eu n-aveam bani de așa ceva. Așa că am pus styropol (n.r. un fel de spumă de silicon ce se întărește în timp), am făcut o formă mulată în jurul corpului meu, pe care am vopsit-o în negru și am prins-o de podea, scoțând scaunul. Când s-a dat verde și am accelerat, forma s-a desprins și am fost aruncat în spate, prin habitaclu. Tipul de lângă mine a văzut mașina mea cum merge fără pilot, căci eram pe jos pe undeva. Am ratat evident primul viraj, mașina s-a oprit în decor și am râs de n-am mai putut.

AS: Și i-ați mai dat banii înapoi unchiului Fritz?
ASR Leopold: M-a tras de mânecă după vreo cinci ani, dar nu-i aveam și i-am zis că mai durează. A acceptat să-i dau doar jumătate.

AS: Cum a fost să conduceți acel Porsche 936? Toată lumea ține minte celebra mașină în culorile Warsteiner.
ASR Leopold: Am avut Warsteiner pe mașină vreo doi ani. I-am contactat și m-au sponsorizat, iar aceea era o adevărată mașină de curse. Ulterior am condus și M1 în seria Procar. Claus Cramer, unul dintre patronii Warsteiner, era inteligent: a înțeles de ce firma sa ar trebui să sponsorizeze cursele, chiar dacă alții se fereau de asocierea dintre alcool și mașini. 936 a fost o mașină adevărată, fantastică, cu motor mare. A fost un nou început pentru mine, iar în DRM nu am reușit să câștig, dar am fost adesea pe locurile 3-5. Acum 2 ani am fost la Le Mans Classic și m-am întâlnit cu un colecționar privat care cumpărase acest Porsche. Stăteam în fața fostei mele mașini și-mi aminteam, Doamne, ce vremuri bune! Bob Wollek, Fitzpatrick, toți acești eroi cu care concuram pe aceeași pistă. Problema este că la numele pe care-l am, nu credeau că pot fi un bun pilot. Am auzit cum îi spuneau unui coleg mai lent decât mine: “Până și prințul Bavariei este mai rapid ca tine!” Multă vreme n-au acceptat că sunt rapid, iar germanii așteptau să fiu noul Von Trips, el fusese ultimul nobil. Eram singurul pilot dintr-o familie regală cu 800 de ani vechime. Însă am fost testat de diverși instructori care mi-au atestat calitatea de pilot.