Tensiunile dintre Fernando Alonso și Ferrari cresc, de vreme ce presa italiană aflată în slujba Scuderiei încearcă să acopere deficiențele mașinii de anul acesta printr-o strategie absurdă de atac împotriva pilotului care le aduce rezultate mult peste așteptări. Jurnaliștii spanioli contraatacă.

Fernando Alonso este în cel de-al cincilea sezon alături de Ferrari, iar presiunea necâștigării campionatului a fost sporită în acest an de cutremurul din birourile Scuderiei. Întâi a fost demis Stefano Domenicali, apoi a plecat și Luca di Montezemolo. Mai mult, Fernando și-a pierdut cel mai important sprijin, odată cu decesul lui Emilio Botin, patronul băncii Santander. Implicit, pilotul spaniol nu se mai simte confortabil în postura sa actuală, mai ales că vârsta nu iartă și cel de-al treilea titlu mondial pare tot mai improbabil.

Pe de altă parte, aparatul politic Ferrari și-a trimis săgețile prin presă în stilul tipic peninsular: n-avem conținut, dar strigăm tare să părem convingători. Ce diferență între aparență și esență – după prestația de excepție a lui Alonso în Ungaria, italienii au clamat sus și tare „avem mașină”, însă în mediocritatea performanțelor ce predomină în acest sezon, înclină să dea vina pe piloți. În mod paradoxal, Alonso este ținta atacurilor mediatice, nu Raikkonen. Și, pe bună dreptate, Fernando Alonso s-a săturat.

Meniul zilei în presa italiană este cel al update-urilor aduse mașinii. Ori, acestea fie nu sunt la fel de multe pe cât se spune, fie nu dau roade, fie chiar nu există deloc. Grafice fanteziste apar pe siteuri și în ziare în sprijinul cuvintelor (update-urile concrete au fost analizate de noi), iar vinovat că aceste îmbunătățiri nu dau roade … cine să fie oare? Însă șefii cei mari au realizat, în spatele ușilor închise, că problemele sunt în curtea lor și capetele au căzut. Mai mult, trăim cu iluzia că performanțele miraculoase ale lui Fernando din ultimii ani au amânat mazilirea lui Domenicali și a altor nume din stafful tehnic al Scuderiei.

După ce Alonso a fost învins la limită în Ungaria, presa italiană i-a adresat o petiție prin care i se cerea să zâmbească mai mult pe podium, să se vadă încrederea în materialul tehnic pe care-l are! Mai mult, a venit apoi vestea contractului fabulos pe care l-ar fi pretins Alonso: 100 milioane de euro pentru o prelungire de trei ani. Imaginea lui Fernando a avut de suferit de pe urma acestei povești, iar spaniolul s-a întors din vacanța de vară și i-a întrebat pe cei de la Ferrari unde trebuie să semneze așa mană cerească de contract. Toată povestea avea menirea de a deturna atenția de la declarațiile dure ale lui Luca Marmorini cu privire la tensiunile din cadrul echipei.

Ultima petardă a fost lansată de curând, referitor la un posibil schimb de locuri cu Vettel. Germanul a fost bine văzut de fosta conducere a Scuderiei, iar Domenicali a pretins că avea și un pre-contract semnat cu acesta. Alonso și-a ieșit din minți în momentul în care a luat cina cu mecanicii săi, de vreme ce până și aceștia erau convinși de știre, întrebându-l dacă chiar pleacă. O nouă strategie de ocolire a subiectului înlocuirii lui di Montezemolo, pentru a reduce presiunea pusă acum pe Sergio Marchionne.

Evident, spaniolul și-a vărsat oful în presa din țara sa, care-i suflă în strună în dorința de a-i repara imaginea, iar cei de la Marca i-au asigurat expunerea necesară printr-o primă pagină dedicată.

Bernie Ecclestone afirma acum câteva zile:

Nu știu ce s-ar putea face pentru a-l mulțumi pe Alonso. O rocadă cu Vettel? N-am auzit de asta, însă nu mi se pare fezabil. În general, o schimbare e bună, însă rămâne de văzut dacă Ferrari ar putea găsi pe cineva care să le ofere aceleași perspective pe care le-ar avea cu Fernando.

Timp în care Fernando ne amenință:

Dacă am ceva de spus, o voi face peste câteva săptămâni și unora nu le va plăcea ceea ce voi spune.

Până atunci, să nu aplecăm urechea la intoxicațiile ce vin din Italia și la reacțiile defensive spaniole.