La finele lui ’99 s-a consumat un episod surprinzător, într-o notă scoțiană evidentă. Jackie Stewart a celebrat o victorie nesperată pentru echipa sa în MP al Europei, cu eternul ghinionist Johnny Herbert primind o recompensă din partea zeiței Fortuna.

În urma calificărilor disputate pe ploaie, Heinz-Harald Frentzen (Jordan) a obținut prima poziție, în fața perechii McLaren (Coulthard-Hakkinen) și a lui Ralf Schumacher, excelent în antrenamentele disputate pe o vreme similară vineri. Olivier Panis și Giancarlo Fisichella ocupau linia a treia, în timp ce Eddie Irvine se lansa abia de pe locul 9.  Frentzen și-a cerut scuze pentru un episod tensionat de la finele orei de calificări: Am avut ceva fricțiuni cu privire la momentul potrivit pentru a ieși pe pistă, s-a lăsat cu țipete. Nu-mi vine să cred că suntem primii.

Hakkinen și Irvine veneau la Nurburgring la egalitate de puncte, însă niciunul nu se putea aștepta la mari favoruri din partea coechipierului. David Coulthard era decis să-și joace propria șansă, deși acuza o întârziere de 12 puncte, în timp ce Mika Salo era abia al 12-lea pe grilă, iar zvonurile unei reveniri a lui Schumacher pentru ultimele două etape se întețeau, așa cum comenta și Alan Jones: Ce-ar fi dacă ar reveni germanul, dacă ar pune mașina în pole sau chiar ar învinge într-un Grand Prix? E mai mult decât capabil…

În culise, lupta dintre Ferrari și McLaren era la fel de intensă, presa relatând despre oferta de 7,5 milioane de dolari pe an înaintată de Scuderie designerului rival Adrian Newey. Subiectul rămâne la fel de valabil și astăzi, la 15 ani distanță.

Startul se dă pe o vreme înnorată, dar pista este uscată. Luminile roșii nu se sting în intervalul prestabilit, iar procedura este reluată.

Frentzen își păstrează prima poziție, iar Hakkinen trece de Coulthard. Damon Hill se confruntă cu o problemă electrică în primul viraj, încetinind subit. Britanicul este percutat de Alex Wurz, iar monopostul Benetton ricoșează în Sauberul lui Pedro Diniz, trimițându-l într-o serie de tonouri.

Chiar dacă structura de rezistență a cedat, pilotul brazilian scapă cu bine, iar cursa nu este oprită. Neutralizarea ține cinci tururi, apoi se dă drumul unui pluton furios, din care se desprinde un prim grup format din Jordan-ul supraviețuitor, cele două McLaren și Williamsul lui Ralf Schumacher. Irvine trece rapid de Panis, însă se lovește apoi de barajul numit Fisichella.

Alex Zanardi părăsește cursa în turul 10 după un dublu contact cu Zonta și Takagi. Este cel de-al nouălea abandon în 14 curse pentru italian, care nu reușește deloc să se adapteze la monopostul Williams, spre deosebire de colegul său Ralf. Fisichella cedează în fața lui Irvine în turul 14 după o rezistență acerbă, însă Eddie este deja la 9 secunde de primii patru!

Totuși, pe vreme uscată, Jackie Stewart afirmase că există un avantaj pentru cei cu pneuri dure. Cine le avea montate? Evident, piloții săi, Barrichello și Herbert. Însă și echipierii Ferrari erau plecați cu aceeași compoziție de pneu.

În turul 18 vine o primă rafală de ploaie, iar Frentzen reușește o mică desprindere în fața urmăritorilor. Ralf trece la atac și-l deposedează pe Coulthard de locul al treilea, după alte câteva tentative curajoase.

Hakkinen se precipită la chemarea lui Ron Dennis și intră pentru pneuri de ploaie. Șiretul Irvine realizează că ploaia se oprise și intră pentru a schimba tot cu slickuri, însă echipa n-avea toate cele patru roți pregătite și irlandezul este trimis cu vechiul pneu dreapta spate, după o oprire de 28 de secunde! Momentul avea să se dovedească de-a dreptul crucial în economia campionatului.

În doar câteva bucle, Irvine îl prinde pe Hakkinen, care naviga apatic pe pneuri de ploaie complet nepotrivite, în așteptarea unei noi rafale. Aerul de Donington 1993 îi premiază însă pe curajoșii care au riscat să rămână pe slickuri, iar finlandezul intră în turul 24 pentru a scăpa de pneurile de ploaie.

Frentzen, Ralf Schumacher și Coulthard continuă să ruleze în grup compact, iar socotelile germanului de la Jordan îl aduceau la egalitate cu Irvine și Hakkinen la conducerea clasamentului general, atâta vreme cât cei doi rivali erau departe de zona punctelor pe Nurburgring. Fisichella este singur-singurel pe locul al patrulea, la zece secunde de podium și la alte zece de urmăritorii Barrichello și Trulli.

Ralf este primul care intră pentru realimentare și încalță un nou set de slickuri în turul 27. Coulthard se lipește de Frentzen și intră o dată cu acesta la boxe în turul 32. Dezastru pentru Jordan la revenirea pe pistă: sistemul electric îi joacă o festă capitală lui Frentzen în același prim viraj unde-și dăduse duhul și monopostul lui Hill în primul tur. Coulthard moștenește prima poziție, cu un avans de 7 secunde în fața lui Ralf Schumacher. Mașinile Stewart ajung pe locurile 3, respectiv 5, însă nu au oprit la boxe.

În turul 35 revine ploaia, cu intensitate mult mai mare, însă nu pe toată lungimea traseului. Salo deschide balul patinajelor, iar Alesi se retrage din motive tehnice. Herbert ia decizia inspirată de a intra primul pentru gume de ploaie, fiind urmat de Trulli. Coulthard ratează demonstrația de echilibristică și lovește parapetul în virajul 4, aruncând la gunoi într-o clipă șansele sale la titlul sezonului.

Ralf scapă astfel de presiune și ajunge la conducerea unei curse în care deja se evidențiase din plin. Fisichella este mult mai ezitant în condițiile grele pe slickuri, iar Herbert, echipat corespunzător, este cu 5 secunde pe tur mai rapid decât primii doi și urcă pe locul al treilea în detrimentul colegului Barrichello. Murray Walker afirmă că nu este de neconceput o victorie Stewart în acest Grand Prix.

Irvine se ia după Herbert și pune pneuri de ploaie în turul 40, însă deja trecuse norul negru și pista se usca rapid. Ralf Schumacher ia decizia corectă și încalță alt set de slickuri în turul 44, fiind surclasat de Fisichella și de Herbert. Takagi și Salo părăsesc întrecerea, iar Herbert simte bine momentul trecerii pe slickuri și face o oprire foarte rapidă. Pe nevăzute, Badoer aduce monopostul Minardi foarte sus, fiind pe locul al șaselea.

O nouă lovitură de teatru se produce în turul 48, când Fisichella nu mai scapă fără abandon după o nouă greșeală de pilotaj. Ralf se bucură de locul fruntaș doar jumătate de tur, fiind afectat de o pană în virajul al treilea. Lungul drum spre boxe și oprirea neplanificată îl aruncă pe locul al cincilea, dat fiind că ecarturile erau mari între competitori. Irvine realizează că nu-s bune de nimic pneurile de ploaie și scapă de ele în turul 50.

Herbert ajunge astfel la conducere, cu un avans de aproape 20 de secunde în fața perechii Trulli-Barrichello, care face deliciul spectatorilor pe final de cursă. Defensiva ermetică a italianului este răsplata pentru unghiile roase de Alain Prost pe margine.

Luca Badoer ajunge până pe locul al patrulea în urma mezaventurilor altora, însă turul 53 îi este fatal și italianul izbucnește în lacrimi pe marginea pistei, după ce motorul i-a zis basta!

Ghinionul unui Minardi este norocul altuia, iar Marc Gene profită pentru a urca pe locul al șaselea, în puncte așadar. Mai mult, Jacques Villeneuve abandonează în turul 61, ratând astfel o bună ocazie pentru BAR de a puncta, într-un sezon de debut foarte apatic. Hakkinen și Irvine ajung să se bată pentru firimituri, iar finlandezul profită de o eroare a lui Eddie pe frânare și-i răpește ultimul loc în puncte. Un forcing de final îi dublează zestrea lui Mika, victima fiind Minardi-ul lui Marc Gene, care rezistă însă în fața lui Irvine și punctează.

Însă câștigătorii zilei sunt marii eroi subapreciați ai F1 – Jackie Stewart și Alain Prost, care monopolizează podiumul cu piloții lor. Deși Barrichello a fost adesea zmeu în ’99, Herbert aduce nesperata victorie. Omul cursei este Ralf Schumacher, mereu în avanposturi până la nefericita pană. Germanul sosește al patrulea, în fața lui Hakkinen. Gene aduce primul punct pentru Minardi de la Pierluigi Martini încoace.

Ce ieșire de pe scena F1 pentru echipa lui Sir Jackie, în ultima cursă de legendă a secolului trecut!