Robert Vișoiu este pilotul român de monoposturi care ne-a adus cele mai mari satisfacții în ultimii ani. Argeșeanul a adunat o bogată experiență la nivelul GP3 și a acceptat să stea de vorbă cu noi despre rezultate, așteptări și viitorul ce-i stă în față.
Alexandru Șiclovan: În urma bilanțului de anul trecut, care au fost ariile asupra cărora ai decis să lucrezi anul acesta? Sub ce aspect îți propui să progresezi, în mod particular?
Robert Vișoiu: Am lucrat mult pentru a-mi îmbunătăți concentrarea și partea fizică. Asta ar fi trebuit să-mi aducă un avantaj considerabil în calificări, însă nu totul a depins de mine în acest sezon.
AS: Pe seama cărui fapt ai pune revirimentul Arden din ultimele runde?
RV: Echipa a avut nevoie de mult timp în acest sezon pentru a înțelege cum trebuie să se adapteze la modificările aduse monopostului. În ultimele etape a fost mai bine, dar tot nu suficient de bine pentru a fi acolo unde ne dorim…
AS: Dată fiind prestația ta de la Barcelona de anul trecut, înainte de aducerea pneurilor mai dure, precum și în ultimele curse, când s-au adus pneuri soft, cât de important este acest plus al tău în economia campionatului?
RV: Pneurile nu sunt principalul factor în această ecuație. Nu e vorba despre o preferință a mea, ci despre o multitudine de elemente care nu au permis un setup ideal al monopostului.
AS: Care era obiectivul tău la începutul sezonului și care este cel actual?
RV: Obiectivul a fost inițial titlul, iar apoi când am înțeles care e situația tehnică în care ne aflăm a devenit limitarea pierderii. Din păcate în acest sezon am avut, mai mult sau mai puțin, „mâinile legate”.
AS: Cât de surprins ești de progresul lui Daniel Ricciardo, dat fiind că ai văzut mai de aproape cum lucrează filiera Red Bull?
RV: Filiera Red Bull este foarte puternică și, ca și în cazul lui Kvyat, progresul lui Ricciardo mi se pare demn de admirat!
AS: Daniil Kvyat are un debut peste așteptări la Toro Rosso. Cum ți s-a părut rusul, cât e de „fast learner” ?
RV: Nu cred că debutul lui Dany este peste asteptări. Este un tip foarte determinat și muncitor și un pilot foarte rapid.
AS: Celălalt fost coleg de anul trecut, Carlos Sainz Jr, este și el aproape să facă pasul, însă mulți nu sunt convinși încă de calitățile sale. Cum s-a văzut din interior, în raport cu tine și cu Kvyat?
RV: Drumul către Formula 1 este foarte complicat. Carlos e un pilot rapid și cred că titlul in World Series by Renault e suficient pentru a-i convinge pe cei sceptici.
AS: Anul trecut ai făcut program dublu, mergând și în AutoGP. Ce faci anul acesta pentru a te menține în formă între etapele din GP3?
RV: Am decis că e mai bine sa ne concentrăm pe un singur campionat, lucrând mai mult pe simulator și în sala de pregătire.
AS: Cum vezi în prezent comparația dintre GP2 și Formula Renault 3.5? Care te atrage mai mult și de ce?
RV: Ambele campionate sunt foarte importante și anunță lupte interesante și în viitor. Cântărim ambele variante.
AS: Ce urmeaza pentru tine in 2015?
RV: Urmează o serie de decizii foarte importante, însă în acest moment nu este nimic limpede. Echipa mea de management lucrează în acest sens și vom anunța totul atunci când vom fi siguri.
AS: Cursele seriei GP3 au fost adesea procesionale, fiind decise în prea mare măsură din calificări. Ce modificari s-ar putea aduce mașinilor pentru a îmbunătăți acest aspect?
RV: Cursele din GP3 dau aceasta impresie pentru că gestionarea anvelopelor este foarte importantă. Au fost însă exemple suficiente referitor la ce se poate întampla atunci cand „se dau jos mănușile” și se încinge lupta. Cred că întreaga competiție e o „școală” bună!
AS: Patric Niederhauser a avut ocazia de a rula la Le Mans, la clasa LMP2. Ai avut contacte similare sau ești interesat de o asemenea direcție?
RV: E o directie interesantă si din ce mi-a povestit Nidi e o lume aparte, însă ca viteză pură nu e idealul.
AS: Dacă n-ar fi să fie monoposturi în continuare, ce te-ar tenta mai mult: turisme, GT-uri sau anduranță?
RV: Tot ce ține de mașini puternice e de interes din punctul meu de vedere, însă momentan nu e o opțiune pe care să o iau în considerare.
AS: Nu putem vorbi de o filieră românească, însa ai avut vreun raport cu Colin Kolles?
RV: Lumea curselor este foarte mică și nu sunt multi români implicați la acest nivel. Avem un raport bun cu domnul Kolles.
AS: Duminica, după ce termini cursa și briefingul ulterior, urmărești cursa de F1? Cum/de unde?
RV: Încerc sa prind chiar și cursa de GP2 de multe ori, care este un campionat foarte spectaculos! Verificările tehnice și debrief-ul mă țin însa destul de ocupat după cursa de duminică. Urmaresc Formula 1 de fiecare dată împreuna cu pilotii GP3 și cu echipa și de multe ori și cu piloti din GP2.
AS: În final, cine sunt favoriții tăi în F1 – all time, respectiv din plutonul actual? Și cine ai vrea sa ia titlul (realist vorbind)?
RV: Mi-a placut mult Ayrton Senna. Urmăream împreuna cu tata cursele sale și acum înțeleg mai bine cât era de bun! În prezent tin cu tinerii, pe care ii apreciez în mod deosebit pentru munca depusă pentru a fi acolo și a fi atât de rapizi: Grosjean, Bottas, etc. Realistic pentru 2014 mi-ar placea ca Rosberg sa câștige.