După o lungă perioadă de căutări și conflicte, toate semnele indică o redresare a IndyCar și ne îndreptăm spre o nouă epocă de aur, după ce s-a aplicat o rețetă simplă: mașini robuste, circuite variate și piloți talentați, din ce în ce mai mulți veniți din Europa.
Însă cel mai important argument, atât pentru sponsori cât și pentru tinerii piloți aspiranți, vine de la temelia financiară a formatului competiției, care nu doar că implică bugete infime în raport cu Formula 1, ci uneori nici la nivelul GP2 nu se ridică.
Mașina – Costurile de producție ale unui monopost de Formula 1 se ridică undeva la 15 milioane de dolari, însă acest lucru presupune existența proiectului, în cercetarea căruia o echipă de top a investit deja aproximativ 100 de milioane. Actualul IndyCar se bazează pe șasiuri identice, furnizate de Dallara la un cost de aproximativ 350.000$, la care se adaugă costul pachetelor aerodinamice specifice pentru traseele virajate, respectiv ovale (200.000$). Fiecare pilot folosește în medie trei șasiuri pe sezon, ceea ce duce la un cost maximal de 3 milioane de dolari anual.
Motorul – În actuala perioadă de îngheț/dezgheț în dezvoltarea motoarelor, nu se poate estima cu precizie costul cercetării în domeniu, însă pentru actualul power unit turbo, fiecare motorist a cheltuit circa 100 milioane înainte de Australia 2014. În continuare se investește în această arie, dat fiind că se pot aduce îmbunătățiri pe parcurs. Ferrari, Mercedes și Renault își amortizează o parte din costurile R&D și furnizează motoare la echipe client cu prețuri ce trec de 10 milioane de euro pe sezon, în timp ce Honda și Chevrolet taxează fiecare echipă cu 1 milion de dolari pentru un pachet de 8 motoare biturbo aferente unui pilot într-un an.
Teste – Chiar dacă în ultimii ani testele au fost restricționate în F1, costurile au rămas undeva la 15 milioane de dolari anual. Fie că este vorba de zilele pe pistă sau de tunelul de vânt, suma este net superioară în raport cu un singur milion alocat testelor de o echipă de top din IndyCar. Nu trebuie desconsiderat efortul americanilor în acest sens, de vreme ce au avut iscusința de a testa monoposturile reale, nu reduse la scară, într-un tunel, iar materialul următor este elocvent.
Taxe de înscriere – FIA solicită o bază de 500.000$ și câte 6000$ pentru fiecare punct marcat în clasamentul echipelor în stagiunea anterioară. Cele 701 puncte ale Mercedes se traduc așadar în 4,2 milioane de dolari suprataxă pentru 2015. În Indycar, pentru fiecare mașină înscrisă la o etapă se percepe o taxă de 12.000$, ceea ce duce la un total de 456.000$ pentru două mașini și 19 curse.
Ospitalitate – Elitismul afișat de Formula 1 are un preț estimativ de 13 milioane de dolari pe sezon, în timp ce americanii nu alocă mai mult de un milion anual pentru burgers and fries.
Subcontractori – Renumele Formulei 1 întoarce puțin tabloul în această privință, unde marile companii petroliere sau componente mecanice sunt încântate să furnizeze produse gratuit, în schimbul titulaturii de partener oficial, ba chiar mai și plătesc pentru asta. În IndyCar însă, se duce cam un milion de dolari pe sezon pentru frâne, uleiuri, centuri, bujii, electronică etc.
Altele – Diferențele dintre F1 și IndyCar la salarizarea piloților (capitol aparte), dar și la costurile de funcționare a fabricii sunt atât de mari încât nici nu se pot compara – 135 milioane versus 3,5 milioane.
În total, o echipă de top din Formula 1 se bazează pe un buget de circa 470 milioane $, în timp ce liderii din IndyCar duc o întreagă stagiune cu costuri de circa 15 milioane $.
———–