Ofensiva argentiniană în motorsport

Fără vreun robinet de petrodolari sau mari ambiții politice, Argentina a demarat acum câțiva ani o campanie de promovare a turismului prin motorsport, pe bază de bun simț, investiții cu cap și multă pasiune.

Dacă în Formula 1 diversele variante ale traseului de lângă Buenos Aires au reprezentat o prezență incostantă (1953-60, apoi 1971-81 și 1995-98), argentinienii au avut inspirația de a se orienta spre alte forme de motorsport care să le ofere un return of investment net superior. Totodată, pentru a-și spori protagonismul, au evitat capcanele perioadei mai-octombrie, când aproape toți ochii sunt ațintiți asupra Europei. Statul s-a implicat, asigurând o promovare a întregului pachet de șase competiții de anvergură, într-un exercițiu de unitate a promoterilor cum rar poți vedea pe alte meleaguri.

Să trecem așadar în revistă semestrul argentinian.

  1. Pe 29 noiembrie 2014, orașul San Luis a fost gazda rundei finale a sezonului inaugural din CM de Rallycross FIA, o serie ce s-a bucurat de o popularitate deosebită încă de la debut, fiind în continuare pe un trend ascendent. Petter Solberg s-a încoronat campion World RX, iar argentinienii vor încheia și stagiunea 2015, de această dată la Cordoba.
  2. Începând cu 2009, raliul Dakar a fost mutat în America de Sud, iar Buenos Aires a fost punctul de plecare și de final în 2009-11 și din nou în 2015. Argentina n-a lipsit niciodată din organizarea Dakarului sudamerican, maturizându-se în organizare cu fiecare ediție încheiată. Așadar, de șapte ani, prima competiție majoră a anului este acontată de țara tangoului, iar piloții de calibru încep să apară, precum Orlando Terranova.
  3. Nici cealaltă nouă serie FIA nu a fost ocolită, iar pe 10 ianuarie 2015 a avut loc la Buenos Aires primul E-prix, parte a stagiunii inaugurale de Formula E. A fost o puternică lovitură de imagine dată Braziliei, care nu a reușit să organizeze o rundă.
  4. Începând cu 2013, imediat după ce traseul Termas de Rio Hondo a fost modernizat (fără intervenția omniprezentului Tilke!), mondialul de turisme a reînnodat tradiția curselor internaționale de circuit în Argentina, după o lungă perioadă de hiatus. O victorie populară a localnicului Jose Maria Lopez a avut consecințe benefice pentru toți cei implicați – Pechito a ajuns pilot de uzină Citroen și a devenit campion în 2014, iar prezența cursei argentiniene în calendarul adesea schimbător nu este pusă în discuție, la câtă lume vine să-și susțină eroul. Pe 8 martie 2015, prima etapă a WTCC are loc în Argentina.
  5. Același traseu trebuia să găzduiască o etapă de MotoGP în 2013, însă guvernul a naționalizat filiala Repsol din Argentina, iar compania spaniolă a sistat exporturile de gaz. Implicit, ar fi fost probleme cu prezența echipei de uzină Repsol Honda, fapt ce a dus la amânarea includerii etapei în calendar. În 2014 s-a putut concura, după 15 ani de absență. Ca și în F1, prezența Argentinei în calendarul motomondialului a fost inconstantă: 1960-63, 1981-82, 1987, 1994-95, 1998-99 – cinci stinturi scurte, toate pe variante ale traseului de la Buenos Aires. Pe 19 aprilie 2015 MotoGP-ul revine în Argentina.
  6. Dacă primele cinci competiții sunt fie recente, fie fără mare continuitate în trecut, nu același lucru se poate spune despre etapa din WRC. Prima ediție a Rally Argentina a avut loc în 1980, când Walter Rohrl se impunea pe un Fiat. De atunci, raliul s-a disputat an de an (singura excepție fiind 1982), fiind inclus în calendarul mondial în aproape toate sezoanele (excepții – 1995 și 2010). Sebastian Loeb are opt victorii pe macadamul de lângă Cordoba, iar pe 23-26 aprilie are loc etapa argentiniană din actuala stagiune.

Așadar, patru serii de anvergură FIA, motomondialul și Raliul Dakar sunt competițiile motorizate ce se desfășoară într-o țară cu tradiție, care își caută drumul înapoi spre vârf. O face însă pe baza unui proiect bine gândit, nu aruncând cu bani în stânga și în dreapta, educând totodată publicul local spre o paletă largă de competiții. Cu un asemenea proiect, cine mai are nevoie de F1?

————————
Săptămâna 23 februarie – 1 martie 2015 decurge sub conceptul La Semana Sudamericana. Autorii Pitstops vă vor prezenta lucruri mai puțin cunoscute despre seriile și piloții sudamericani din istoria motorsportului. Deja apărute:
STW 1994 – Revanșa lui Johnny Cecotto
TC2000 vs Stock Car Brasil
Alex Barros și Carlos Lavado, perlele motociclismului sud american
Gladiatori uitați: Oscar Gálvez
Istoria celor 1000 de kilometri de la Buenos Aires