Presiunea turului lansat

În calificările de ieri, Jose Maria Lopez a dovedit încă o dată de ce nu este cu nimic mai prejos față de celebrii săi colegi, Yvan Muller și Sebastien Loeb. Oare când se vor risipi dubiile asupra clasei argentianului?

Formatul actual al calificărilor din mondialul de turisme propune un melanj de secvențe asemănător regulilor din DTM 2013. Fazele Q1 și Q2 permit oricâte tururi și fixează pozițiile mai din spate, la fel ca în Formula 1 acutală. Ultima parte, Q3, este rezervată primilor cinci din Q2, care se bat pentru pole printr-o unică tentativă de tur lansat, lipsiți de orice interferență a altor mașini pe pistă.

Prima fază a ședinței inaugurale din Argentina a consemnat dominația facilă a armadei Citroen, fără vreo motivație specială de a forța. În spatele lui Rob Huff, dornic să arate progresele Lada cu noul model Vesta, cei cinci piloți Citroen au bifat tururi satisfăcătoare în 1m47s. Acest barem a putut fi atins de orice altă mașină, fapt ilustrat atât de Tarquini și Monteiro (Honda), cât și de Chilton și d’Aste (Chevrolet).

În Q2, Bennani a greșit, însă cele patru modele Citroen de uzină au început să-și arate ritmul real: Ma și Lopez au coborât sub 1m46, iar francezii Muller și Lopez s-au calificat și ei în Q3, unde singurul intrus a fost Tiago Monteiro. Să trecem așadar în revistă timpii primilor cinci, într-o sesiune în care au avut la dispoziție mai multe tentative pentru o clasare mai bună:

Ma 1m45.808
Lopez 1m45.891
Muller 1m46.149
Monteiro 1m46.469
Loeb 1m46.641

Ultima fază, pe principiul ”nimeni nu te ajută (cu aspirația), nimeni nu te încurcă”, a fost deschisă de Loeb – mai slab cu 4 zecimi față de timpul din Q2. Trendul a continuat, Monteiro fiind și el incapabil să-și repete isprava anterioară: un tur presărat cu inexactități, cu 1.2s mai lent față de ceea ce realizase cu 10 minute înainte. Nici Muller, cu toată experiența sa, nu a putut să se adune în momentul-cheie – jumătate de secundă pierdută în raport cu timpul din Q2.

presiune

Grafica n-a surprins timpii intermediari ai lui Lopez, însă un live timing deschis se colora treptat în purpuriu. Argentinianul nu doar că și-a învins rivalii, ci a fost singurul care a coborât sub timpul său din Q2. Astfel de momente fac diferența dintre piloți de valori comparabile, iar o asemenea performanță ar putea avea un efect demoralizant pentru rivali. Nu doar că Lopez a pus un ecart abisal, de 1.2s față de cel mai apropiat concurent, ci a găsit la momentul potrivit resurse nebănuite, cu care a tăiat alte patru zecimi față de ceea ce realizase anterior.

Lopez 1m45.461
Muller 1m46.701
Loeb 1m47.061
Ma 1m47.203
Monteiro 1m47.633

 

Cum ar fi arătat însă grila dacă adversarii lui Lopez reușeau măcar să-și repete isprăvile din Q2? Ecarturile rămân măricele, dar păstrează proporții omenești.

 

Lopez 1m45.461
Ma 1m45.808
Muller 1m46.149
Monteiro 1m46.469
Loeb 1m46.641

 

Cine ar putea paria împotriva lui Jose Maria Lopez, nu doar în etapa pe teren propriu, ci și pe parcursul întregului sezon?