Primul Tilkedrom a apărut în calendar în 1999 și n-a avut alt stăpân timp de trei ani. Ferrari s-au impus în curse cu miză, fiecare GP având câte o poveste aparte.

Michael Schumacher ar fi putut să se impună de tot atâtea ori, însă la finele lui ’99 a fost singura dată în carieră când a fost silit să joace rolul secundului. Dacă la Sepang s-a achitat de sarcină, la Suzuka n-a mai servit același meniu, iar Irvine a trecut de la dulce la amar în două săptămâni. În următorii doi ani, neamțul s-a impus, iar idila cu traseul malaezian a fost apoi întreruptă brusc de intrusul Montoya.

1999

Lunga vară fierbinte pentru Ferrari a fost un carusel de emoții. Schumi a spus adio titlului odată cu accidentul de la Silverstone, fiind înlocuit de Mika Salo. Irvine se bucura însă de un monopost decent, iar McLaren făcea numeroase greșeli, încurajând o luptă internă între Hakkinen și Coulthard. Astfel, nord-irlandezul de la Ferrari își păstra șansa la titlu, în ciuda unor prestații apatice și a greșelilor flagrante ale echipei de mecanici (la Nurburgring). Înainte de penultima etapă din Malaezia, Irvine avea un handicap de doar două puncte în raport cu Mika Hakkinen.

Însă forma lui Salo varia între sublim (Hockenheim, Monza) și anonim (niciun punct în celelalte patru curse disputate), iar Luca di Montezemolo făcea presiuni pentru ca Schumacher să revină și să pună osul cel puțin în lupta constructorilor. După 16 ani de secetă, era momentul, iar germanul a acceptat. Prima cursă de la Sepang avea X-factorul necesar: Schumi a fost cu aproape o secundă mai rapid decât toți rivalii în calificări.

În cursă, a fost de-a dreptul ridicolă superioritatea germanului: plecat bine, s-a dat la o parte din calea lui Irvine în turul al patrulea. Apoi s-a trezit din nou lider după opririle la boxe și a mai frânat o dată. Dubla Ferrari n-a fost amenințată de rivalii de la McLaren, ci de comisarii de cursă care au descalificat echipa italiană pentru dimensiunea ilegală a deflectoarelor. Titlul ar fi fost așadar acontat de Hakkinen, iar finala nu mai avea miză, scenariu de coșmar pentru Bernie, care a susținut apelul lui Jean Todt, redactat pe principiul ”erau mai mari decât prevede regulamentul acele deflectoare, dar n-aveam un câștig net din asta”!

Piloții Ferrari au fost repuși în drepturi, iar Irvine a plecat spre Suzuka cu un avans de patru puncte. Acolo, Schumi n-a mai fost cavaler până la capăt și i-a permis lui Hakkinen să sprinteze spre titlu, mulțumindu-se să adune punctele necesare triumfului la constructori.

2000

O mică rocadă între ultimele două destinații ale campionatului făcea ca la Sepang să se tragă cortina. Însă titlul tot la Suzuka s-a decis, iar ultima etapă conta doar pentru constructori. Ferrari venea cu 13 puncte avans față de McLaren. Așadar, pentru italieni era de ajuns un loc 4, în timp ce McLaren trebuia să aducă neapărat ambele mașini pe podium. Proaspătul campion Schumacher a marcat un nou pole-position, cu vreo jumătate de secundă avans față de trio-ul Hakkinen-Coulthard-Barrichello.

Însă Hakkinen degeaba i-a luat fața germanului la stingerea luminilor roșii, de vreme ce anticipase startul. O penalizare l-a aruncat departe, de unde n-a putut reveni mai sus de locul al patrulea. Coulthard a preluat conducerea, dar a făcut o mică excursie prin iarbă ce l-a forțat să intre anticipat la boxe pentru a i se curăța radiatoarele. Schumi a moștenit prima poziție și a rezistat facil tentativelor scoțianului, marcând cea de-a noua victorie din sezon și certificând titlul constructorilor. Barrichello, afectat de o răceală, a venit al treilea. Pe podium, mulți își aduc aminte de perucile roșii cu care a fost sărbătorit titlul italienilor.

2001

Etapa malaeziană a fost mutată în martie, după Albert Park. Din nou, pole pentru Schumacher și o plecare bună din grilă. Barrichello însă a căzut de pe locul secund până pe patru, dar a revenit rapid în spatele coechipierului său după ce a trecut de Trulli și l-a atins pe Ralf Schumacher, răsucindu-l. Însă în turul al treilea s-a dezlănțuit o rafală subită de ploaie, iar cele două monoposturi roșii au fost surprinse și au părăsit pista, traversând o lungă zonă cu pietriș. Jarno Trulli a moștenit prima poziție. La finele turului a venit și neutralizarea, iar în spatele italianului se aflau Coulthard, Barrichello, Frentzen, Verstappen, Villeneuve, Schumacher și Hakkinen. Jarno a cedat rapid sub presiune și a părăsit banda de asfalt, în timp ce plutonul s-a năpustit la boxe pentru pneuri potrivite.

Barrichello a fost ținut un minut și 12 secunde, iar Schumacher a fost nevoit să aștepte tot acest răstimp în spatele brazilianului. Deși prezența mașinii de siguranță a neutralizat acest deficit temporal, cele două mașini Ferrari se regăseau pe 10 și 11, însă aveau marele avantaj al alegerii pneurilor intermediare. Mai mult, echipele care optaseră pentru nou-veniții Michelin au luat un prim contact cu produsele francezilor pentru ploaie și au realizat că sunt net inferioare.

Cursa a fost reluată în turul 10, Coulthard fiind lider în fața lui Frentzen. Însă germanul a greșit, lăsând locul secund în mâinile lui Jos Verstappen, adesea strălucit pe ploaie. Schumacher și-a taxat rapid colegul de echipă și a început să urce în clasament. În cinci tururi, opera sa era completă în turul 15, când și Coulthard a fost nevoit să se încline. Barrichello a ajuns și el imediat pe locul secund, iar perechea Ferrari rula adesea cu trei secunde pe tur mai rapid decât oricine. Pista s-a uscat, însă nimeni n-a putut recupera ecartul și astfel italienii obțineau un nou succes la Sepang. 6/6 podiumuri în trei ani era rezumatul dominației.

2002

Vineri dimineață, nimeni nu s-a putut apropia la sub 1,5s de mașinile Ferrari. În calificări, doar trei piloți n-au pierdut secunda față de Schumacher, cel mai aproape fiind Montoya la 0.231s. Cei doi terminaseră pe primele două locuri în etapa inaugurală de la Albert Park și se pregăteau de încleștare în primul viraj. Columbianul n-a cedat niciun milimetru, iar mașinile s-au atins pe fondul subvirării germanului. Aripa față a monopostului Ferrari #1 s-a desprins, ajungând sub mașina Williams-BMW. Comisarii au jurizat aberant incidentul, penalizându-l pe Montoya. Însă pentru Schumacher se încheiase lupta la victorie, cu o oprire pentru remedierea defecțiunilor.

Barrichello a preluat conducerea și avea strategia potrivită pentru a-l învinge pe Ralf Schumacher. Însă în turul 39, motorul său a cedat, iar Ralf a rămas fără rival până la final. Montoya și Schumacher au completat podiumul și n-a durat mult până la următorul contact între cei doi – în MP al Braziliei au ajuns ceva mai departe, abia în virajul al treilea fiind incidentul.

În 2003, Ferrari a suferit din pricina pneurilor Bridgestone, însă Schumacher și-a luat revanșa la Sepang în anul de grație 2004. Raikkonen s-a impus în 2008 pentru Scuderie, iar Alonso a adus un succes răsunător pe ploaie, în 2012, pe fondul erorii lui Sergio Perez. Astfel, cu șase succese, Ferrari este cea mai titrată echipă în 16 ani de MP al Malaeziei.