Ziua de curse a stat sub semnul gurilor de oxigen, la tot pasul trezindu-ne cu „salvatori ai patriei”, mai mult sau mai puțin așteptați.

Primul italian care și-a pus în scenă misiunea salvatoare a fost Marcelo Lotti, care a realizat că seria mondială de turisme WTCC, pe care o fondase acum o decadă, a cam pierdut contactul cu realitatea. Costuri mari, uzine care își sufocă adversarii doar prin valoarea investiției și dispariția privaților: s-a mai văzut de atâtea ori în trecut în seriile FIA și nu numai. Așa că Lotti a revenit cu un nou format, atractiv pentru echipele private. Însă primul weekend de cursă a scos la iveală două probleme.

În primul rând, orice serie „silhouette racing”, bazată pe un model anume, va porni cu un mare avantaj al respectivei mașini (în cazul de față Seat Leon Eurocup) în raport cu adversarii, care încă studiază aerodinamica și alte aspecte ale pachetului. A doua problemă a fost plutonul modest, de 17 înscriși și doar 14-15 ajunși pe grilă. Deplasarea la Sepang nu este tocmai ieftină, însă recunosc că așteptam mai mult de la această primă etapă. Nu poți da o palmă serioasă mondialului de turisme cu o grilă și mai redusă. Mai mult, dacă pe un traseu european mai de modă veche (gen Imola, Magny Cours) se mai păstrează proporțiile, câteva turisme rătăcite pe latul traseu malaezian arătau oarecum dezolant.

A urmat aria lui Arrivabene, care a reușit să răpună cele două mașini Mercedes într-o luptă dreaptă, spre deosebire de victoriile conjuncturale (dar nu mai puțin meritorii) ale lui Ricciardo de anul trecut. Mulți l-ar purta pe brațe pe Vettel acum, însă marele performer al cursei de la Sepang a fost celălalt pilot Ferrari, a cărui prestație arată clar cum Ferrari a devansat Williams și restul plutonului. Astfel, nu mai pare o bravadă de marketing să declari ca manager Ferrari că ținta echipei tale este Mercedes. Presiunea e în primul rând pe Nico Rosberg acum, care nu mai poate fi sigur de locul secund în cele mai nefericite scenarii.

Însă n-ar trebui să ignorăm treaba excelentă făcută de alți italieni, cei de la Toro Rosso. Verstappen a strălucit în calificări și a fost viteaz în cursă, în timp ce Sainz a recuperat de pe 15 până pe 8, cu un prim tur excelent și un ritm constant mai bun decât al celor de la Red Bull. Fostul grup din Faenza al echipei Minardi este, la fel ca și colectivul din Enstone, un mediu propice dezvoltării inginerești. Așadar, nu e de mirare că Renault se gândește să cumpere echipa secundă a lui Mateschitz. Cercul se închide amintind ultimul an cu mari realizări pentru STR: era în 2008, cu un oarecare Vettel în diverse zile de grație.

Ziua italienilor a continuat și la motociclism, unde Enea Bastianini și Pecco Bagnaia au arătat excelent în cursa clasei mezine. Dacă la Moto2 prezența cisalpină este marginală, revanșa a venit cu vârf și îndesat la clasa mare, unde n-am mai văzut din China 2006 un podium integral italian. Rossi se descurcă bine în Qatar mai mereu, însă adevăratul performer a fost adesea surprins de camere în boxa Ducati. Gigi dall’Igna este un inginer de geniu și a adus motocicletele GP15 în lupta pentru pole și victorie, pe care au ratat-o pentru foarte puțin. Iannone este spectaculos, dar se menține în șa, spre deosebire de Crutchlow. Dovizioso a devenit campion și cu deficit tehnic, iar viteza sa pe linia dreaptă sigur i-a adus aminte lui Rossi de cursa din 2007, când Ducati GP7 de 800cmc trecea ca vântul pe lângă el.

Dezastrul spaniol a prins contur cu fiecare podium pe care se încăpățâna să nu fluture steagul iberic. La clasa mezină sunt cei mai puțini spanioli cu șanse din ultimii ani, odată ce Rins și Alex Marquez au promovat. Veteranul Vazquez are limitele sale, iar Jorge Navarro e încă necopt. Tito Rabat a căzut la Moto2, iar la clasa mare Lorenzo și-a găsit scuze pentru a acoperi greșeala (a câta?) alegerii pneului. Cât despre Dani Pedrosa, s-a trezit ajuns și depășit de Marquez care a venit de pe ultimul loc și ne părăsește pentru moment cu forma sa fizică precară.

Seara i-am lăsat pe italieni să-și savureze porția de succese și ne-am ațintit privirea asupra Statelor Unite, unde Hamlin aducea o nesperată victorie pentru outsiderii Nascar, Toyota. Apoi, o fereastră de oportunitate strategică a adus câștig de cauză mașinii roșii din tabăra Penske. Vechea noastră cunoștiință, Juan Pablo Montoya, pare decis să-l taxeze pe Will Power cât mai des după un prim sezon de reacomodare cu seria IndyCar. Alt cerc închis, de vreme ce același columbian punea capăt seriei altui campion – M.Schumacher n-a mai câștigat la Sepang după un contact cu Montoya, despre care aminteam înainte de weekend.

Pe PitStops, poveștile de ieri și de azi se împletesc fericit. De la primele victorii Ferrari la Sepang și Montoya cel oportunist, la victoria de ieri a Scuderiei și același Montoya neobosit. De la cursa din 2007 din Qatar cu Ducati în prim plan, la revenirea acestora în prim-plan aseară.

Ne așteptam în iarnă la o dominație Mercedes/Marquez/Will Power în trei dintre cele mai importante campionate motorizate. Niciuna nu s-a concretizat ieri.

Game on for the reds.