CNT etapa a 4-a: pugilat mecanic între rivalii la titlu

Tablă îndoită și nervi întinși pe caniculă. Odată trecuți în partea a doua a campionatului, favoriții s-au duelat fără menajamente, așa cum ne-am dori cu toții să fie cursele de turisme.

În liceu, aveam un profesor care făcea morală celor prezenți din cauza colegilor absenți. În același mod, ar fi injust să considerăm etapa a patra ca fiind un pas înapoi în disputa de la clasa Logan, mai ales că un asemnea campionat seamănă mai degrabă cu o universitate privată decât cu învățământul obligatoriu de stat. Vii atâta timp cât ai banii necesari. Așadar, odată ce s-au confirmat absențele echipierilor JMS care au condimentat duelul la vârf din etapa a treia (Cascatău și Țuțuianu), noua întrunire se anunța un duel direct între Matei Mihăescu și Sergiu Nicolae.

11781722_818055744968597_4659300380633402161_n

Turismele sunt un sport de contact. Iar atunci când miza este titlul inaugural al turismelor românești post-decembriste, protagoniștii nu au cedat niciun milimetru. În prima manșă, după ce au făcut rocade succesive, a urmat inevitabilul (dublu) contact în turul al cincilea, pentru care Mihăescu a fost penalizat cu 10 secunde. Sergiu Nicolae a putut reveni rapid pe traseu și a primit ulterior și el o penalizare de 10 secunde pentru un contact lateral cu Mihăescu, însă ecartul său față de următorul clasat a fost mai mare de atât și victoria nu i-a scăpat printre degete. Theodoros Perimenis și Andrew Prelea au completat podiumul, fiind urmați de Ionuț Becheanu și Valentin Stoica.

11822359_818056581635180_4904265607252076060_n

Mihăescu a continuat cu mașina avariată, însă steagul negru cu portocaliu l-a invitat să treacă pe la boxe pentru reparații. Pilotul a ignorat semnalizările și a fost implicit descalificat, continuând să ruleze pe circuit chiar și după fluturarea steagului negru. E bine că piloții români au văzut cursele lui Schumacher din 1994, de care ne-a amintit această situație.

Situația a ajuns în atenția comisiei federale, care a confirmat excluderea lui Mihăescu, dar l-a eliminat din ierarhii și pe Sergiu Nicolae. În dulcele stil clasic, decizia federală a venit inacceptabil de târziu (joi, deși comisia se reunise marți) și este ambiguă ca formulare:

– menține Decizia CCS privind excluderea din manșa 1 de concurs a pilotului cu nr.1 (Matei Mihăescu);
– a hotărât excluderea pilotului nr.46 (Sergiu Nicolae) pentru comportament nesportiv;

Nu putem să vă furnizăm un clasament actualizat, de vreme ce nu se înțelege dacă Nicolae a fost exclus din manșa I sau din întreaga etapă a IV-a. Sigur, FRAS ne vine în ajutor cu un link mort la rubrica de clasamente.

Totodată, trebuie să subliniem un aspect pozitiv al deciziei federale, referitor la obligativitatea de a avea camere video funcționale pentru a se putea juriza incidentele. În mod bizar, dacă etapa trecută am avut onboard-uri din mai multe mașini, acum nimeni nu a postat vreo filmare, deși comisia a dispus de cadre. Cupa Logan e precum condusul în Rusia – mai bine să ai o cameră pornită ca să-ți poți apăra cauza. Doar că filmările de pe străzile rusești ajung și pe Youtube…

11755503_818055601635278_2293749901747185666_n

Cursa secundă l-a regăsit pe Matei Mihăescu la volanul mașinii reparate, în timp ce Sergiu Nicolae a avut o reacție târzie la start. Ulterior, o eroare a lui Mihăescu l-a readus pe Nicolae la conducerea manșei, dar materialul tehnic l-a trădat pe concurentul #46 pe când avea 15 secunde avans în raport cu Perimenis. Rateurile de motor l-au făcut pe Nicolae să scadă ritmul cu 3-4 secunde pe tur, fiind prins de către pilotul grec. N-a durat mult și lupta pentru titlu s-a reluat, Mihăescu având posibilitatea de a-și devansa adversarul vădit încetinit. Astfel s-a stabilit ierarhia finală a unei curse cu doar cinci mașini la start, de vreme ce Valentin Stoica s-a confruntat cu probleme și nu a putut porni. Prelea și Becheanu au încheiat pe 4, respectiv 5.

11143553_818056328301872_524191231722706854_n

Cupa Lupo a atras un interes deosebit, nu doar prin prisma ritmului extrem de susținut afișat de fiecare dată de Eduard și Bianca Anton, ci și grație invitaților speciali de pe grilă. Frații Anton și-au împărțit victoriile, Bianca profitând în prima manșă de duelul dintre Eduard și Raul Badiu, care a încheiat pe podium prima sa competiție pe circuit la nivel național. Vali Porcișteanu a terminat al cincilea, în spatele lui Ștefan Unchiașu, dar în fața lui Mangri și Tomescu. Eduard s-a revanșat în manșa a doua, iar în urma Biancăi s-a păstrat ordinea din prima alergare, cu excepția lui Badiu care a fost nevoit să abandoneze.

11855746_818056251635213_5712501801703264679_n