Andrei a venit pe 3 în ambele manșe, după un progres notabil în doar câteva săptămâni de antrenament.
Weekendul 7-8 mai a marcat începutul Campionatului Național de Karting Viteză pe Circuit, serie desfășurată sub egida Federației Române de Karting. După ce Cupa FRK reprezentase prima oportunitate pentru juniori să-și măsoare forțele pe traseul de la Târgu Secuiesc, începutul campionatului a fost programat pe același traseu deosebit de tehnic din județul Covasna. Clasa Mini a fost și mai populată, grila numărând 14 karturi.
Andrei și echipa sa au început pregătirea efectivă cu 6 zile înainte, printr-o sesiune de teste cu mașina de autoslalom pe Motor Park România, ocazie cu care au fost corectate anumite particularități ale stilului de pilotaj.
Gruparea Willi Motorsport a ajuns la Târgu Secuiesc încă de miercuri, cu speranța acumulării de kilometri pe uscat, mai relevanți pentru învățarea traseului decât antrenamentele pe ploaie dinaintea Cupei FRK. Totuși, vremea a continuat să fie capricioasă și abia în weekend piloții de la clasa Mini au avut parte de asfalt perfect uscat și temperaturi constante, spre bucuria managerului Viorel Nicolae.
Motivația lui Andrei a fost ilustrată de pregătirea fizică remarcabilă și de dorința sa de a perfecta abordarea fiecărui viraj. De la primul antrenament și până în finală, Andrei a depășit orice așteptări ale echipei, reușind să coboare timpii pe tur cu mai bine de două secunde în raport cu ceea ce reușise în urmă cu trei săptămâni.
El s-a luptat cu piloți mult mai experimentați, care au reprezentat România inclusiv la nivel mondial, iar în karting se știe că unica metodă de a progresa este de a sta în urma celor mai curajoși dintre advesari. Starturile devin specialitatea lui Andrei, care a realizat o plecare fulminantă în prima manșă (de pe 5 pe 1), apoi a dovedit că n-a fost o întâmplare, repetând isprava.
A doua etapă a Campionatului Național de Karting va avea loc pe circuitul Speed Park din Bacău, în weekendul 18-19 iunie. Andrei și echipa Willi Motorsport vor face această deplasare încrezători, de vreme ce secretele pistei sunt deja decriptate de anul trecut.
Andrei este susținut în acest an de partenerii La Fântâna, Vesta și Phoenix Media.