Andrei Boacă debutează în competițiile de autoslalom

Andrei s-a clasat pe 2 în ierarhia juniorilor la Constanța.

Weekendul 14-15 a adus o provocare distinctă pentru Andrei Boacă și echipa Willi Motorsport, care-i păstorește evoluția pe plan sportiv. În paralel cu programul complet din CN de karting, regulamentul permite înscrierea încă de la vârste fragede în seria de autoslalom sancționată de ACR, ce se bucură nu doar de recunoaștere internațională, ci și de numeroase prezențe din țările învecinate.

Peste 40 de piloți și-au dat întâlnire la malul mării, în parcarea Mall Maritimo Constanța, acolo unde a avut loc evenimentul motorizat de tradiție sponsorizat de Motul. Juniorii aveau dreptul de a participa doar în cadrul clasei I (sub 1400 cmc), având totodată un clasament separat.

Pentru Andrei a fost ocazia unui prim contact cu această competiție ce pune mare accent pe precizie și îndemânare, participarea la autoslalom fiind pregătită anterior de echipa sa prin sesiunile de teste disputate pe unicul circuit de mare viteză din țara noastră, Motor Park România.

Deprinderile ce se dobândesc la acest nivel sunt definitorii pentru parcursul pe termen lung al piloților în cursele auto, iar Andrei a cules roadele antrenamentelor din această primăvară printr-o evoluție încurajatoare, la capătul căreia a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului juniorilor.

De-a lungul weekendului, Andrei a explorat limitele traseului imaginat de organizatori, trecând printr-o paletă variată de emoții, în funcție de gradul de încredere în materialul de concurs. A fost o presiune diferită de cea trăită în etapele de karting, de vreme ce la autoslalom te duelezi doar cu cronometrul, în tentativa de a ocoli jaloanele la viteză cât mai ridicată.

A doua etapă a Campionatului Internațional de Autoslalom va avea loc pe circuitul Motor Park România, pe data de 15 iulie.

Andrei este susținut în acest an de partenerii La Fântâna, Vesta și Phoenix Media.

andusponsori