Cu trei săptămâni înaintea celei de-a doua etape de anduranță din 2016, am adunat impresiile colectivului West Competition despre cum se urmează cu demnitate și perseverență principiile care au pus bazele acestei grupări.
Încă de la începutul anului 2015, care a coincis cu primele competiții de circuit post-decembriste din țara noastră, sensul West Competition a fost în primul rând educativ. Într-un spațiu geografic în care cultura de motorsport este la un nivel atât de scăzut, orice demers de promovare a valorilor corecte aducea un mare plus. Cele trei coordonate pe care s-a fundamentat acțiunea grupului sunt tocmai cele marginalizate în competițiile autohtone: tinerii, gentleman drivers și formatorii de opinie.
Un carusel al emoțiilor la debutul WCR în anduranță
Primul proiect concret al iernii a fost reprezentat de pregătirea mașinii Honda Civic de clasă 2 (sub 2000 cmc) pentru Campionatul Internațional de Anduranță sancționat de ACR, sub egida FIA. Despre acest demers ne vorbește Ciprian Petrăreanu, pilot WCR:
Am făcut tot posibilul pentru a ne prezenta la prima etapă din aprilie cu noua mașină. Probleme tehnice de ultim moment ne-au împiedicat, însă noi tot am considerat că e normal să ne prezentăm la cursă, chiar și din postura de spectatori. Ne-am dorit atât de mult să fim pe grilă, încât am acceptat un acord de ultim moment pentru a ne alătura plutonului la volanul unui Lupo de clasă 1, cu care am completat cele două ore de cursă și am adunat kilometri prețioși. Mulți oameni văd că se blochează în astfel de situații, când fierul te trădează. Noi am găsit soluția și am închiriat o altă mașină doar pentru acea etapă.
Etapa a doua va aduce o extindere a programului sportiv West Competition. Pe de o parte, va fi adusă pe grilă mașina de clasă 2 sus-menționată, pe care Ciprian va evolua cu siguranță. Remus Gherghinescu nu va putea concura alături de el din cauza unor grave probleme de sănătate, păstrându-și însă atribuțiile de pregătire tehnică și coaching. El a declarat:
După recidiva accidentării care a pus capăt carierei mele în motociclism, mi s-a interzis pentru moment orice activitate sportivă. Dacă este să privesc această problemă dintr-o latură ușor optimistă, e bine că nu s-a produs în al 12-lea ceas și se poate realiza un proces minuțios de selecție a coechipierilor lui Ciprian, fie că vorbim de unul sau doi piloți. Alex Cascatău, pilot de podium în CN de Turisme anul trecut, este prima noastră opțiune, dacă va putea efectua deplasarea. În paralel, am deschis discuțiile cu tineri kartiști pe care i-am văzut că au deprinderi bune și și-au manifestat interesul față de anduranță, seria pe care se concentrează West Competition în 2016.
Nu doar pe Honda Civic sunt locuri încă disponibile în etapa a doua, de vreme ce WCR intenționează să continue și la clasa 1, pe un VW Lupo închiriat de la partenerii Willi Motorsport. Reamintim faptul că la prima etapă, echipajul format din Ciprian Petrăreanu și Alexandru Șiclovan s-a clasat pe 7 la general, pe 5 la clasa 1 și pe 2 în ierarhia rezervată monomărcii Lupo. Dacă pentru Ciprian era o soluție provizorie până la finalizarea Hondei, Alexandru ne explică motivațiile sale în a nu face pasul la clasa superioară:
În octombrie anul trecut, la prima cupă de anduranță de 2 ore, am participat pe un Lupo. Am revenit în 2016 la teste și în prima etapă tot pe Lupo. Înțeleg motivația lui Ciprian de a fi la volanul proiectului său de suflet, însă eu voi face pasul către o mașină mai puternică doar după ce voi simți că am atins limitele acesteia – atât ca și viteză pură, cât mai ales în ceea ce privește constanța. Locuind în Timișoara, nu pot veni săptămânal să adun kilometri pe Motor Park, iar asta mă penalizează. Oricum, sensul participării mele nu este vreo încleștare de orgolii, ci de a rula de plăcere, înțelegând totodată mai bine cursele de turisme pe care le analizez – DTM, WTCC, BTCC și altele. Dacă mâine am avea bugetul asigurat de sponsori care cred în ideea propusă de noi, aș elibera imediat locul în favoarea unui tânăr. Chestiunea veteranilor care țin cu dinții de volane doare în multe ramuri din automobilismul autohton.
Un astfel de tânăr care a beneficiat de reprezentare media West Competition încă din debutul stagiunii actuale este George Marinescu. După succesele din autoslalom și optimismul generat de testele avute pe circuit alături de echipa noastră, el a decis să facă pasul firesc și ne împărtășește gândurile sale:
În martie am efectuat primele tururi la volanul unui Lupo și am conștientizat că trebuie să mă îndrept către competițiile de turisme și anduranță. Cei de la WCR au putut să intermedieze un acord foarte convenabil din punct de vedere sportiv și financiar, după ce le-am împărtășit dorința mea cu suficient timp înainte. Abia aștept să debutez în anduranță alături de Alexandru, într-o echipă a Timișoarei care-și antrenează reflexele pe traseul de karting indoor din oraș, în lipsa unui circuit mare în vestul țării.
Regulamentul permite formarea unui echipaj de 2, 3 sau 4 piloți și intenția West Competition este de a oferi șansa mai multor tineri să participe alături de cei doi piloți deja confirmați pe acest Lupo de clasă 1. Așadar, sunt disponibile locuri și în cadrul acestui echipaj, iar discuțiile pot fi deschise până pe data de 7 iunie.
Vă așteptăm alături de noi pe 12 iunie, pe Motor Park România!