George Marinescu devine campion național la Autoslalom

În weekend-ul 1-2 octombrie, circuitul de la Prejmer a fost gazda ultimelor două etape din Campionatul Național de Autoslalom, întrecere la care George Marinescu a devenit campion al României la Clasa 1, destinată motoarelor sub 1400 cmc.

Pilotul West Competition Racing venea la Prejmer din postura de lider al Clasei 1, urmat fiind de Leontin Iocsak și de concitadinul Cristian Lung. Ostilitățile au decurs cum nu se poate mai bine pentru Marinescu, acesta câștigând atât concursul de sâmbătă, cât și cel de duminică pe varianta antiorară a traseului de karting. Astfel, timișoreanul a devenit campion al Clasei 1 din Naționalul de Autoslalom, titlu obținut într-o manieră categorică: 4 victorii din 4 posibile.

„Am spus-o chiar de la începutul anului: dat fiind faptul că a fost primul meu sezon complet în automobilism, nu mi-am propus nimic mai mult decât să merg mai tare de la o etapă la alta. Apoi, după cele două victorii obtinute în primele două curse, am înțeles că mă pot bate pentru campionat, fapt confirmat aici, la Prejmer. Este o mare bucurie să devin campion chiar în anul de debut!” a spus pilotul timișorean promovat de West Competition Racing și PitStops.ro.

La final de stagiune, topul 3 al Clasei 1 arată în felul următor:
1. George Marinescu (Timișoara) – 70 pct.
2. Leontin Iocsak (Satu Mare) – 59 pct.
3. Natalia Iocsak (Satu Mare) – 46 pct.

Autoslalomul este o competiție de circuit, menită să faciliteze tranziția dintre karting și automobilism. Actuala stagiune a campionatului național a ajuns la final, dar George va continua seria de teste pentru sezonul 2017, sesiuni pe care vă invităm să le urmăriți pe pagina sa de facebook, pe contul său de twitter și pe site-ul West Competition.

14590038_1402772083073797_2766812801070939780_o